Adusu-ne-am aminte
- Scris de Irina Ionescu
- Categoria părinte: Despre noi
Aștern o semnătură pe o carte. Ar părea un fapt banal. Dar nu este. Semnătura asta va fi un martor care va atesta în ce chip minunat ne-a determinat Divinul Părinte să ne atingem sufletele! Aspazia
Roman_______________
La Sfânta Mare Miercuri, 2015
Ana Maria Grecea, membră a fundației noastre, mi-a îngăduit să mângâi cu privirea scrisul frumos, citeț al doamnei Aspazia de pe una din cărțile dăruite cu ocazia vizitei făcute la Roman în 2015: cuvinte așternute pe o carte, cu dragoste. Așa era doamna Aspazia: O INIMĂ.
Foto: Aspazia Oțel Petrescu (1923-2018) (Sursa foto)>
În ce chip minunat ni s-or fi atins sufletele noastre, ale celor care am avut șansa și binecuvântarea de-a o întâlni în vremelnica noastră viață pe doamna Aspazia! Unii dintre noi avem și astfel de „martori” - semnăturile pe cărțile sale - dar cei mai mulți avem drept „martori” ai interacțiunii sufletelor noastre schimbarea noastră în bine căci avea și înmulțise talantul blândeții și reușea să dăruiască iubire, credință, curaj și speranță tuturor celor din jurul său.
< Foto: Lansarea cărții Adusu-mi-am aminte; 23 febr 2017
Noi, membrii Fundației Creștine Părintele Arsenie Boca, am avut de-a lungul timpului mai multe ocazii să o vedem și să o ascultăm, îmbogățindu-ne sufletește! A doua ediție a cărții sale, ADUSU-MI-AM AMINTE, apărută la Editura Arsenie Boca, a fost lansată acum un an de zile în cadrul unui eveniment organizat de fundația noastră. Cine ar fi putut gândi acum 70 de ani că una dintre cărțile doamnei Aspazia va apare tocmai la editura care poartă numele Părintelui Arsenie, a celui care a ajutat-o să treacă cu bine prin teroarea închisorilor comuniste? Credem că numai Părintele Arsenie ar fi putut prevedea și, poate, a fost și acesta un ajutor din partea sa, în contemporaneitate.
Cararea Imparatiei deschisa tuturor - Intalniri catehetice
- Scris de Irina Ionescu
- Categoria părinte: Despre noi

Întâlnirile catehetice denumite „Cărarea Împărăției deschisă tuturor” au drept punct de plecare cartea Părintelui Arsenie Boca, „CĂRAREA ÎMPĂRĂȚIEI”. Pe parcursul întâlnirilor se va discuta și explica, pe capitole, întreaga carte.
Locul de desfășurare: Biserica „Sf. Chiril si Metodiu” din Campusul Agronomie, bldul. Marasti, nr.59, sector 1, Bucuresti.
Citește mai mult: Cararea Imparatiei deschisa tuturor - Intalniri catehetice
Alaturati-va noua, sambata 24 martie 2018!
- Scris de admin
- Categoria părinte: Despre noi
Sâmbătă, 24 martie 2018, în România și în alte 300 de orașe din țara noastră și Republica Moldova, are loc MARȘUL PENTRU VIAȚĂ, intitulat „O lume pentru viață”.
Este firesc și de datoria noastră să participăm și să arătăm că prețuim viața, sprijinim femeile aflate în criză de sarcină și valorile familiei creștine tradiționale, îndeosebi nașterea copiilor.
În fiecare zi, în România, sunt uciși prin avort câteva sute de copii. Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului spunea că degeaba ne batem pentru a opri tăierea ilegală a pădurilor DACĂ NU VA MAI EXISTA ÎN PERSPECTIVĂ POPORUL ROMAN.
VĂ ÎNDEMN PE TOȚI SĂ NE ÎNTÂLNIM SÂMBĂTĂ* , PENTRU A DA DOVADĂ DE PREȚUIRE ȘI SPRIJIN FEMEILOR CARE SE LUPTĂ SĂ PĂSTREZE VIAȚA COPIILOR LOR, DE IUBIRE PENTRU ACESTE MICI INIMI CARE SUNT OAMENI DIN MOMENTUL CONCEPȚIEI ȘI AU DREPTUL LA VIAȚĂ!
Citește mai mult: Alaturati-va noua, sambata 24 martie 2018!
Popas duhovnicesc - 18 martie 2018
- Scris de admin
- Categoria părinte: Despre noi

Duminica, 18 februarie 2018, am plecat in pelerinaj, spre Alexandria, pentru a participa la Sfanta Liturghie in Biserica „Sf. Grigorie Teologul”, o constructie nouă din lemn, frumoasa si ingrijita. Ziua noastra a inceput cu o dimineata de martie rece, ploioasa, insa rugaciunile din autocar si intalnirea cu prietenii ne-au adus bucurie in sufletele noastre.
Alaturati-va noua, sambata 23 martie 2019!
- Scris de admin
- Categoria părinte: Despre noi

Dragi prieteni,
Sâmbătă, 23 martie 2019, în România și în alte 500 de localități din țara noastră și Republica Moldova, are loc MARȘUL PENTRU VIAȚĂ, intitulat „Unic din prima secundă”.
Citește mai mult: Alaturati-va noua, sambata 23 martie 2019!



