catedrala IasiCatedrala Mitropolitană din Iași
Pelerinajul face parte din viața creștinului indiferent de destinație, iar țelul pelerinului este acela de a trăi bucuria întâlnirii cu Dumnezeu.

Citind impresiile pelerinilor noștri am retrăit momentele de bucurie din cele două zile ale pelerinajului organizat la Iași, în perioada 20-21 octombrie 2018.
Redăm mai jos impresiile dumneavoastră și vă mulțumim pentru aprecieri și sugestii de noi pelerinaje, foarte importante pentru noi, pe care ne vom strădui să le concretizăm.

Poarta Alba Galesu(Mănăstirea Poarta Albă Galeșu -  Sursa foto)

Cu ajutorul lui Dumnezeu și al Părintelui Arsenie Boca, vineri 9 noiembrie 2018, ora 19.00, vom pleca în pelerinaj la Mănăstirea Poarta Albă Galeșu, pentru a participa la slujba de noapte

Îi cunosc pe copiii orfani din 2003 de când eram membru al Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala Galaţi. Pe atunci, unul din proiectele asociaţiei era să mergem 2-3 voluntari în fiecare centru de plasament din oraş, duminică, şi să însoţim pe copiii la biserică la Sfânta Liturghie.

noiembrie Prislop
Vă invităm să călătoriti alături de noi în acest pelerinaj de suflet, organizat cu ocazia împlinirii a 29 ani de la plecarea în Veșnicie a Părintelui Arsenie Boca. Vor fi două zile de folos duhovnicesc și trăiri intense, după următorul program:

academia
Păstrând tradiția, ne-am adunat și în acest an, la sfârșit de septembrie, cu toți cei ce îl îndrăgesc pe Părintele Arsenie, să mergem în pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu.

Vineri dimineața, pe 28.09.2018, ne îndreptăm cu dragoste şi dor de revedere a meleagurilor făgărăşene mult iubite de Sfântul Ardealului, pentru a sărbători împlinirea a 108 ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca.

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ