ȘTIRILE NOASTRE

vindecarea slabanogului din capernaumCuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „TAMADUIREA SI IERTAREA”
Oamenii umbla dupa facatori de minuni - fie ei si vrajitori. Dar va spun ca minunea cea mai mare e innoirea vietii tale pe temelia ei Iisus Hristos; e increstinarea vointei tale: asta-i minunea cea mai mare, care ne sta cu adevarat la indemana si ni s-a

...
INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ

Informatii de ultima ora

manastirea sambata de sus si izvorul parintelui arsenie boca 0007
La sfârşit de septembrie, vă invităm să mergem la Sâmbăta de Sus - Mănăstirea Brâncoveanu, pe toţi cei ce îl îndrăgesc pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, pentru a participa la evenimentul nostru tradițional din perioada 25 - 27 septembrie 2026 și a mulțumi ocrotitorului Fundației noastre.

Costul acestui pelerinaj este de 580 lei/ persoană și include următoarele servicii: transportul cu autocarul, 2 nopți de cazare în camere duble/triple cu baie proprie și 3 mese (cina pentru zilele de vineri și sâmbătă, prânzul pentru ziua de duminică).

Pentru a ne bucura pe deplin pe parcursul celor 3 zile de rugăciune, liniște și binecuvântare, vă transmitem informații generale despre programul acestui pelerinaj:
Vineri dimineață, 25 septembrie 2026 - ora 6:45, cu ajutorul Domnului și sfinților Săi, va fi întâlnirea, iar plecarea la ora 7:00 din Piața Victoriei - parcarea centrală.
Pe parcursul acestei zile vom opri pentru o închinăciune și cuvânt de folos la Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din satul Bogata Olteană, o biserică unicat, o catedrală ridicată în vremuri foarte grele prin ambiția unui preot, profesor de teologie, fiu al satului, părintele Spiridon Cândea. Pictura interioară a bisericii de la Bogata Olteană a fost începută în anul 1960 de Sfântul Mărturisitor Arsenie de la Prislop. „Părintele Arsenie Boca a venit aici pentru a picta în Sfântul Altar pe Maica Domnului Împărăteasa, cu Pruncul Hristos în brațe, străjuită de doi îngeri. Părintele Arsenie Boca nu a reușit să picteze întreaga biserică din cauza conjuncturii de atunci”, mărturisește părintele paroh Mihai Gavrilă Simen. Lucrările de pictare a locașului au continuat abia în perioada 1978-1979, întrucât părintele Arsenie Boca nu a mai avut voie să părăsească atelierul de lucru de la București. Pictura în frescă a bisericii, dar şi a bolții din clopotniţă, a fost făcută de pictorul Costin Ioanid, profesor universitar la Facultatea de Arte din Bucureşti, împreună cu studenţii săi emeriţi.  
Cu dor și bucurie, în cursul zilei de vineri vom ajunge la locul de suflet a Fundației noastre: Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus. După ce ne vom caza la Academia Sâmbăta, servim cina la un restaurant din apropiere, apoi vom participa la un program dedicat rugăciunii, mărturisirilor și comuniunii.

Ziua de sâmbătă, 26 septembrie 2026, ca și celelalte zile, va fi dedicată în exclusivitate Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, inclusiv drumeția la chilia din munte a ocrotitorului nostru. Vom reveni în timp util cu detaliile referitoare la programul serii de sâmbătă.

Duminică, 27 septembrie 2026, participăm împreună la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul Mănăstirii Brâncoveanu și după servirea mesei de prânz, cu sufletele pline de bucurie ne vom îndrepta către casele și familiile noastre.

La 1 octombrie 2026 se va împlini un an de la trecerea la cele vesnice a Monicăi, prietena noastră și soția lui Cristian Filip, președintele fundației noastre. Vom cinsti memoria ei prin slujba de pomenire la Mănăstirea Sâmbăta de Sus și oferirea unei mese de parastas la restaurantul din apropiere, din partea lui Cristian. Vă așteptăm să ne rugăm împreună pentru sufletul ei!

În funcție de disponibilitatea locurilor, plata avansului în valoare de 300 lei pentru înscrierea și rezervarea locului în pelerinaj se efectuează până pe data de 5 septembrie 2026, inclusiv.
Plata se poate efectua numerar, la sediul fundației, din str. Alexandru Depărățeanu nr. 20, Parter, interfon 002, Sector 1, București, L - V, orele 9 -16 sau prin O.P. în contul fundației noastre (specificând la detalii: „Sâmbăta și numele pelerinului”).
Dacă faceți transfer bancar, vă rugăm să trimiteți copia O.P. pe email-ul nostru: birou@fundatiaarsenieboca.ro.
Pentru alte detalii sau clarificări, vă rog să ne contactați la nr de telefon 0760 141 744 - Florina Ionescu.

NOTĂ:
Avansul plătit nu va putea fi restituit în caz că vă răzgândiți pe parcurs sau nu veți putea participa la pelerinaj din motive personale.
Aveți posibilitatea să vă recuperați banii doar dacă vă găsiți înlocuitor.

Vă așteptăm cu mare drag alături de noi!

EVENIMENTE / INVITAȚII

draganescu
Ca bucuria acestui post al Paștilor să fie deplină, în ziua de sâmbătă, 21 martie 2026, vom organiza o călătorie de suflet, de 1 zi, în care cu ajutorul dumneavoastră vom reuși să aducem speranță și zâmbete pe chipurile unor copii sărmani pentru care fericirea se odihnește în lucrurile simple.
Ne vom folosi sufletește făcând popas la: Mănăstirea „Sf. Ioan Rusul”, Centrul social „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea Drăgănescu.

AUTOR: Ioan Ianolide

TITLU: Deţinutul profet

EDITURA: Bonifaciu

PREŢ: 10 RON

CARACTERISTICI: 190 pagini

DETALII/DESCRIERE: Deţinutul profet este o care a apărut prin truda măicuţelor de la Diaconeşti. Acestea au primit de la fami­lia părintelui Gheorghe Calciu, după trecerea la Domnul a Părintelui,o cutie în care smeritul părinte Calciu păstrase cu grijă mai multe foi, unele noi, altele îngălbenite de vreme. Uimirea măicuţelor a fost când, cercetându-le, au descoperit o parte din miile de foi pe care Ioan Ianolide le-a scris în taină cu riscuri uriaşe, în anii `80, sub permanenta hărţuire a securităţii. După lecurarea textelor scrise de Ioanolide, s-a recurs la o organizare tematică a acestora, care să confere cititorului o lecturare închegată şi coerentă. Astfel, în această carte sunt cuprinse “referiri la vremurile apocaliptice , la dezastrul erei tehnologice, precum şi la misiunea Bisericii în aceste timpuri.” Mai jos vă redăm câteva extrase din carte spre a vă trezi interesul de a o citi în întregime:

 

Confruntarea apocaliptică nu trebuie văzută ca un război propriu zis, deşi are acest aspect, ci ca tentativă de a stăpâni lumea din toate punctele de vedere : spiritual, politic, economic, cultural, social, ştiinţific şi militar. Fiara vrea integral omul şi omenirea, cu toate cele spirituale ale ei, cât şi cu cele materiale, pentru toată viaţa şi pentru eternitate.
Există deci o încleştare apocaliptică pe plan politic, pe plan economic, pe plan artistic, în gândirea filozofică, în formele ştiinţifice, în orânduirile sociale, cât şi în conflictele militare.
Biruinţa lui Hristos şi deci a creştinătăţii trebuie să fie deplină în toate laturile şi domeniile vieţii omeneşti.”

 

Când forţele satanice ajung să cucerească puterea în lume, ele îşi fac oştiri ca să le apere, legi care să le orgnizeze, ideologii care să le justifice şi chiar religii care să-i înşele pe oameni. Creştinii nu trebuie să lase forţele satanice să cucerească puterea; iar dacă au cucerit-o, ei trebuie să-şi organizeze forţele şi să o învingă în numele lui Hristos. Creştinismul e veghea şi puterea sfântă care răspunde de mântuirea lumii. Şi vai de creştinii ce nu corespund sfintei misiuni ce le este încredinţată, căci Dumnezeu va ridica şi din pietre pe alţi aleşi ai Săi, care să-I zidească Împărăţia.”